Disclaimer: În textul de față am în vedere sensul figurat al acestei sintagme. Legat de idealul "femeii pneumatice" din distopia lui Huxley, într-un text viitor.
Cei care mă cunosc știu cât sunt de pasionat de familie. Cred cu tărie în acest proiect al lui Dumnezeu care a început în zorii creației și care va ține până la sfârșit în ciuda istoriei accidentate pe care trebuie să o traverseze.
Când mă gândesc la povestea căsătoriei mele identific niște inerții, niște tropisme interioare care alimentau pasiunea mea. Acel foc care ardea orice contabilitate sterilă. Mi se părea un câștig să parcurg trei ore de drum (fiind luat "la ocazie" de trei mașini diferite) ca să mă întâlnesc cu Ligia câteva ore, iar apoi să mă întorc cu trenul la facultate alte trei ore. Și sunt convins că și povestea voastră e similară: câtă creativitate să intri în cercul ei de prieteni, să-i ceri numărul de telefon sau "id-ul", ca mai apoi să vă întâlniți pentru prima dată. Povestea o știți mai departe: discuțiile lungi la telefon, întâlnirile, plimbările, organizarea nunții... nunta.
Și după tot acest traseu întortocheat urmează liniștea, acea frumoasă și binecuvântată odihnă. Așa cum spunea Naomi nurorilor sale: "Să vă dea Domnul să găsiţi odihnă, fiecare în casa unui bărbat!" – Rut 1:9. Odată cu trecerea timpului lucrurile încep să se așeze, focul acela lăuntric care era alimentat fără să fii conștient începe să se domolească, mirajul începe să se destrame. După primii ani de căsătorie ți se descoperă aproape tot "necunoscutul" acela după care erai atât de flămând.
Se instalează rutina. Muncă. Școală. Chirie. Cheltuieli. Mici concedii. Și e bine să fie așa. Nu ai putea trăi mereu în intensitatea și febrilitatea primelor luni de căsătorie. Începi să constați că anumite experiențe care până acum "veneau de la sine" acum trebuie căutate intenționat; că "focul" nu se autoîntreține ci trebuie să te preocupi de asta. Descoperi că construcția casei nu se face din inerție, ci trebuie un proiect, o viziune și muncă (desigur, însoțită de necunoscute satisfacții).
Mă gândesc de mai multă vreme de ce atâtea familii falimentează în construirea acestui edificiu. Cum se poate ca doi oameni care se iubeau cu atâta pasiune să se înstrăineze într-atât de mult încât despărțirea să fie cea mai dorită finalitate? Voi încerca mai jos câteva răspunsuri.
Unul dintre marile proiecte ale familiei sunt copiii. Planul lui Dumnezeu pentru familii e ca acestea să se înmulțească, să aducă pe lume copii. Familiile care în mod deliberat refuză natalitatea (sau o amână foarte mult) fragilizează acest edificiu numit familie (aici nu am în vedere situațiile medicale; dimpotrivă, împărtășesc suferința lor). Odată cu intrarea în rutină se instalează și plictiseala. Experiența intimității se banalizează fertilizând astfel terenul îndoielilor: oare asta e tot? poate că altcineva mi-ar oferi mai mult..(și asta poate căpăta accente dramatice într-o minte infectată de pornografie) Ba mai mult, sentimentul matern înscris adânc în femeie se dezvăluie odată cu timpul și bărbatul cade sub incidența lui. Raportul soț-soție migrează spre mamă-fiu. (migrarea aceasta se poate face în egală măsură și în situația unei maternități prost înțelese)
Pe fondul acesta (sau chiar și în lipsa lui) apare această tensiune care are capacitatea să reînvie în minte vechi iubiri și iubite. Vreau să fiu aici cât se poate de ferm: toate experiențele de iubire și toate angajamentele făcute altor femei înainte de căsătorie sunt o mare pagubă; sunt niște cârlige gata să fie agățate în momentele de vulnerabilitate, pentru că fiecare "joacă de-a iubirea" lasă o cărare bătătorită spre inima ta. Cunosc bărbați care în ciuda faptului că-și iubesc soția și copiii, nu pot să nu-și întoarcă privirea când o femeie frumoasă intră în încăpere. "Experiența" acumulată în atâtea relații a creat niște automatisme foarte păguboase care pot fi frânte doar cu multă disciplină de sine. Apar acele nevinovate aprecieri pe rețelele sociale însoțite de emoticoane, inofensivele complimente care amplifică și mai mult sentimentul inadecvării în propria-ți poveste.
Urmărind problema infidelității conjugale în cartea Proverbele am avut parte de o descoperire surprinzătoare: forța seducției feminine nu stă în primul rând în frumusețea fizică ci în dulceața cuvintelor:
- "ca să te scape şi de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează vorbe ademenitoare" – Proverbele 2:16
- "Căci buzele femeii străine strecoară miere şi cerul gurii ei este mai lunecos decât untdelemnul, dar la urmă este amară ca pelinul, ascuţită ca o sabie cu două tăişuri. " – Proverbele 5:3-4
- "Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei! " – Proverbele 6:24-25
- "ca să te ferească de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează cuvinte ademenitoare. " – Proverbele 7:5
- "Tot vorbindu-i, ea l-a ademenit şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare. " – Proverbele 7:21
- "Şi iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată. Era bună de gură şi fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă: " – Proverbele 7:10-11
Dispoziția aceasta la dialog cu o altă femeie decât soția ta poate crea pagube mari familiei. "Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii! " – Proverbele 4:23 Nu te încărca cu confesiunile niciunei alte femei pentru că fiecare dialog îți hrănește mintea și-ți umple gândurile. Și se crează astfel o familiaritate sub pretextul căreia vigilența este slăbită. Fii foarte selectiv cu filmele pe care le urmărești și cu cărțile pe care le citești, pentru că fiecare lectură e o întâlnire.
Mai bine să fii catalogat drept un inadecvat și anacronic decât să fii mânat de o politețe exagerată. Ferește-te de îmbrățișări gratuite (fie ele acoperite de un pretext social) și rezumă-te la dialoguri strict profesionale cu colegele de birou. Sigur, suntem personalități diferite care ne manifestăm diferit. Pentru o fire expansivă povara anonimatului e foarte greu de purtat, cei introvertiți, în schimb, au alte provocări.
E trist ca un bărbat să fie "inima biroului", iar acasă să nu fie capabil să-și înveselească nevasta și copiii. Să aibă atâtea de povestit la locul de muncă, iar acasă să smulgi cu cleștele câte un cuvânt de la el. Să fie curtenitor și gentleman cu toate colegele, iar soției lui să nu aibă a-i spune un cuvânt frumos. Se întâmplă ca acasă, cu cei dragi, să ne purtăm dezagreabil că doar "suntem acasă, de ce să nu ne permitem".
Nicio căsnicie nu se fracturează dintr-o dată. Sunt aceste succesiuni de mici compromisuri care crează treptat o falie de netrecut. Din păcate cele mai multe familii se trezesc foarte târziu când criza capătă proporții dramatice. Proiectul familiei e un proiect pe viață. Ispita infidelității nu e doar pentru bărbații slabi sau cu o istorie tumultoasă (cu toate că accentele pot fi foarte diferite). Toți bărbații se confruntă cu ispita asta în proporții diferite și în momente diferite.
"Poate cineva să ia foc în sân fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi fără să-i ardă picioarele? " – Proverbele 6:28 Nu. Nimeni nu poate. Soluția? Petrece timp cu soția ta, varsă-ți inima înaintea ei, nu lăsa ca portretul ei să pălească în mintea ta și fii vigilent! Bărbații se hrănesc cu cuvinte de apreciere, cu respect. Soțiilor, îndulciți-vă cuvintele și purtați-vă potrivit cu ele!
"Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei! Şi pentru ce, fiule, ai fi îndrăgostit de o străină şi ai îmbrăţişa sânul unei necunoscute? " – Proverbele 5:19-20
