Îmi aduc aminte de remușcările pe care le simțeam când trebuia să facem “proiecte” pentru școală și în loc să le formulez eu, compilam fragmente din alte “proiecte” pe care le găseam pe internet.
Ani mai târziu, căutarea pe google e deja un reflex, o primă opțiune când fie nu știu cum se scrie corect un cuvânt, care e capitala unei țări, care sunt cele mai bune exerciții pentru a slăbi sau unde e scris versetul din care îmi amintesc doar o frântură. Google e legătura dintre întrebare și răspuns (absolut), dintre îndoială și certitudine.
Odată cu dezvoltarea inteligenței artificiale putem fi scutiți și de efortul de a formula noi răspunsul și de a-l ajusta la contextul nostru specific odată ce l-am găsit. Trebuie doar să specificăm contextul și anumite nuanțe și “inteligența” va formula pentru noi într-un limbaj natural, care nu va trăda “artificialitatea inteligenței”.
Ar fi inutil să mă apuc să scot în evidență nenumăratele avantaje pe care nivelul acesta de tehnologizare îl oferă: de la accesul la resurse educaționale până la toate dispozitivele prin care nivelul nostru de trai a atins culmi care nu puteau fi visate acum câteva decenii.
Ceea ce vreau însă să remarc e capcana care ni se întinde, și anume această iluzie a cunoașterii. Sigur, fenomenul acesta nu e nou, doar că acuma capătă dimensiuni exponențiale. Comenius ilustra foarte plastic fenomenul acesta în Labirintul lumii și raiul inimii descriindu-i pe acești falși învățați ca purtându-și cărțile cu ei în roabe ori pe unde mergeau, dar odată ce erau deposedați de “învățătura” lor nu mai erau în stare să articuleze nimic. Dacă atitudinea aceasta superficială față de cunoaștere e o mare pagubă, aceasta capătă accente dramatice când vine vorba de cunoașterea lui Dumnezeu.
Mă gândesc la cuvintele Domnului Isus din Ioan 14:6 "Isus i-a zis: „Eu sunt Calea , Adevărul şi Viaţa . Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine." și îmi dau seama că Adevărul nu ne poate fi livrat ca un colet, pe de-a-ntregul, ci el ni se descoperă progresiv pe măsură ce parcurgem Calea cunoașterii. Pe drumul cunoașterii nu există scurtături.
Înțeleptul Solomon, elogiind înțelepciunea în Prov. 2:1-5 spunea "Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere, dacă vei cere înţelepciuneşi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu." Toate aceste verbe împlică insistență, determinare, efort, renunțare la alte "distracții", focalizare. Dar mai mult de atât implică timp de studiu.
Mă gândesc cum ar fi dacă aș încerca să predau lecții de trigonometrie unui elev din clasa a doua. Probabil cu ceva efort ar reuși să rețină funcțiile trigonometrice și chiar formulele relațiilor dintre ele. Și poate chiar să le reproducă. Dar cunoștințele acestea nu sunt operaționale, nu le poate integra cu celelalte noțiuni matematice pe care le-a dobândit și, implicit, inutile. Cunoașterea implică în primul rând înțelegerea, așezarea informației în relație cu lucrurile pe care deja le știu. O informație pe care nu o pot integra e la fel de folositoare precum un candelabru la o casă căreia abia i-am turnat fundația.
Domnul Isus după ce se adresează ucenicilor spunându-le pilde și dându-le învățături pune această întrebare vitală: "Aţi înţeles voi toate aceste lucruri?" (Matei 13:51) pentru că tot El îi învățase în pilda semănătorului că "Când un om audeCuvântul privitor la Împărăţie şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa căzută lângă drum." (Matei 13:19). Întotdeauna sunt lucruri pe care nu le înțelegem, dar asta nu ar trebui să ne demotiveze de la studiu, ci dimpotrivă, să ne provoace în a căuta să umplem puzzle-ul cunoașterii știind că Cel ce ne asistă în procesul acestei deveniri e chiar Marele Autor.
Însuși Dumnezeu când intră în relație cu omul îi se descoperă prin cuvinte care exprimă experiențe pe care omul să le poată integra. Dumnezeu se descrie ca fiind păstor, tată sau chiar un bărbat îndrăgostit tocmai pentru ca omul căruia i se adresează să poată înțelege, să poată asimila mesajul Lui. Dumnezeu "se coboară" la nivelul nostru de înțelegere folosind imagini care ne sunt accesibile.
Ascultasem recent, cu uimire (și interes), discuția pe care o purtau doi tineri în troleibuz.
- L-am auzit pe domnul profesor Ciurea, ăla, neurochirug, zicând că dacă ești într-o stare depresivă și rostești rugăciunea "Tatăl Nostru" de 7 ori o să te simți mult mai bine că, cică, activează glanda pineală și alte glande prin organism.
- Și, ai încercat?
- Da, și să știi că funcționează.
- Poi, da. E ca un fel de mantră.
- Exact. Doar că e una autohtonă. Nouă ni se par mai interesante mantrele orientale, dar să știi că și asta funcționează la fel.
Sigur, nu sunt în măsură să infirm dacă rugăciunea "Tatăl nostru" activează sau nu anumite glande, sau dacă domnul Ciurea a spus sau nu asta. Dar rugăciunea nu este o mantră! Cuvintele Scripturii nu sunt mantre! Cuvântul lui Dumnezeu are putere în măsura în care îl credem și-l înțelegem. Puterea Cuvântului stă în înțelegerea lui, nu în tonalitatea cu care e rostit sau vibrațiile pe care le implică rostirea lui. "Veţi cunoaşte adevărul , şi adevărul vă va face liberi." (Ioan 8:32) implică, în mod evident, această înțelegere. A repeta anumite versete obsesiv sau a face "declarații de credință" e cel puțin inutil (dacă nu păgubos în cazul în care nu se întâmplă nimic din ce am declarat) atâta vreme cât nu înțelegem voia lui Dumnezeu, cu care suntem chemați să interacționăm.
Transformarea pe care o face Dumnezeu în viața unui om poartă tocmai această denumire de "înnoire a minții" (metanoia), transformarea modului de gândire. Iluminarea aceasta are de-a face cu înțelegerea "ofertei" pe care Dumnezeu o face omului. În pilda comorii ascunse "Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o ţarină. Omul care o găseşte o ascunde şi, de bucuria ei, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ţarina aceea." (Matei 13:44) Gestul acestui om nu e unul în van, marcat doar de un entuziasm superficial. Bucuria vine în urma înțelegerii a ce are de plătit și ce urmează să câștige. Merită să plătim prețul!
