Când eram copil, după ce epuizam toate variantele de a face ceva, a juca ceva, poate din cauza vremii sau pur și simplu că nu aveam chef să fac altceva, stăteam și mă uitam la tavan. Când aveam posibilitatea priveam cerul sau stelele. Făceam asta și în adolescență când mergeam la bunica, era un sat la poalele Apusenilor, acolo nu aveam semnal la telefon, internet sau TV. De pe căruța cu fân sau noaptea pe malul apei la pescuit, îmi linișteam puținele gânduri privind spre cer.
Eram în clasa a 11-a, în 2011, când mi-am cumpărat primul semi smartphone, un Blackberry, avea capacul de pe spate din piele neagră. Văzusem așa ceva numai în filme. Aveam niște bani strânși și un vecin vroia să se scape rapid de el, era în olandeză și nu știa să facă mai nimic pe el. Am reușit să îl schimb pe engleză și simțeam că am dat lovitura. Am mers a doua zi la liceu și eram atât de nerăbdător să le arăt colegilor ce mi-am luat încât i-am zis unui coleg să mă întrebe cât e ceasul, el se uita mirat la mine și nu înțelegea ce îmi trebuie. M-a întrebat cât e ceasul și atunci l-am scos din buzunar cu tact, am privit ecranul, i-am zis cât e ceasul și eram încântat de ce telefon șmecher mi-am făcut rost. Prin 2012 am văzut primul iPhone 4, deși era deja lansat de ceva timp, după asta au apărut așa multe modele încât le-am pierdut urma.
Poate că te întrebi ce legătură este între aceste două paragrafe de mai sus... și ce-i drept, aparent nu au legătură. Privind mai atent este totuși ceva important, majoritatea oamenilor au trăit ce am trăit eu până acum 13-15 ani. Oamenii își limpezeau mintea, ochii, privind în gol, privind spre orizont, făceam asta de mii de ani, era o terapie simplă care făcea parte din viața obișnuită, dar ceva s-a schimbat. De când purtăm bucata de sticlă neagră în buzunar, trebuie să facem eforturi ca să o punem deoparte și să privim cerul. S-a creat un gest inconștient, când avem un moment de pauză întindem mâna fără să gândim după telefon sau telecomandă. Generațiile actuale de copii doar prin restricțiile părinților le mai lasă din mână, și în timpul când sunt departe de ele sunt supărați și ofticați că nu se mai pot uita. Probabil că sunt copii care nu au stat niciodată să privească timp îndelungat spre un tavan, cer sau orizont. Copiii născuți după 2010, numiți nativi digitali, nu știu cum este viața fără telefon, telefonul a devenit o extensie a noastră. Am realizat, cu îngrijorare, că trece mult timp fără să mai privesc tavanul, cerul, dar de puține ori trece o oră fără să privesc un ecran. Interesant că sfaturile medicilor pentru cei care petrec timp în fața ecranelor este să se oprească la 20 de minute să privească în depărtare, de preferat pe geam - spre orizont, pentru sănătatea ochilor.
Spunea Eclesiastul că „ochiul nu se mai satură privind”, iar ecranele actuale, la costuri nesemnificative, pot să dea ochiului conținut pentru zeci sau sute de vieți. Poți sta toată viața să privești, iar dacă s-ar putea să trăiești mai multe vieți, este atât de mult conținut, încât în sute de ani nu ai termina, iar în aceste sute s-ar produce exponențial mai mult alt nou conținut, pe care cineva să îl privească.
Într-un timp scurt, s-a produs o mare schimbare, cu consecințe pe care încă e greu să le înțelegem. Aceste dispozitive sunt puternice, o reală inovație, se poate comunica atât de simplu, se poate accesa atât de multă informație, o bibliotecă imensă în mâna noastră, se pot controla atât de multe lucruri din buzunar, când vrei, aproape de oriunde. O noutate în istoria omenirii, o unealtă care trebuie respectată și apreciată. Dar ca multe alte unelte depinde de felul în care sunt folosite. Timpul de vizionare a devenit sursă de bani și tot mai mulți vor să facă bani din privitul nostru, așa că fac toate eforturile să fie priviți, cu cât sunt mai mulți care privesc, cu atât sumele cresc. Se studiază psihologia, modul de funcționare al creierului, se adaptează timpii de răspuns și performanțele să nu piardă ochii celui care a ajuns acolo. Se țintesc și împing reclame, se așează titlurile astfel încât tot mai mulți să fie prinși. Adevărul și minciuna sunt amestecate, se spune și se face orice, doar să privească tot mai mulți. Iar când ai prins ochii mai multor oameni, se deschid opțiuni: să le plasezi un produs - reclama, să le strecori o idee, o influență și așa mai departe.
Studiile spun că expunerea în fața ecranelor a celor mici, a copiilor, în special accesul la telefoane și schimbarea rapidă a contextului are efecte vizibile asupra materiei cenușii din creier. Se micșorează în mod fizic, măsurabil. Dacă un copil stă mai mult de 2 ore pe zi, apar probleme. Toleranța la frustrare este scăzută, se enervează repede și au nevoie de recompense rapide, să obțină totul acum, deoarece nivelurile de dopamină sunt semnificativ crescute în fața ecranelor. Scade puterea de concentrare, nu mai poate duce la bun sfârșit sarcini. Ce să mai vorbim despre faptul că realitatea, viața obișnuită, școala devin plictisitoare și ne-atractive deoarece nu vor putea să dea nivelurile de dopamină pe care le dau ecranele. Cu cât se amâna mai mult introducerea tehnologie în viața copiilor cu atât crește puterea de concentrare și sănătatea mintală este mai bună în general.
Ochii în ecrane să nu rămânem în urmă, să ne distrăm, să ne relaxăm, să ne refugiem, să câștigăm, să satisfacem nevoi, să căutăm, să aflăm, să înțelegem, să citim, să plătim, să comunicăm, să fim apreciați, să comandăm, să controlăm... ochii în ecrane. Timpul zboară cu ochii în ecrane, orele trec rapid. Poți verifica asta ușor - verifică cât ai stat pe telefon în ultima săptămână. Este cel puțin dublu de cât ai tu impresia.
Spunea Domnul Isus: „Ochiul este lumina trupului tău. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină, dar, dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.”
Ochii sunt poarta spre minte, ce punem sub ei, afectează viața noastră. Domnul spunea că tot trupul este afectat și că devine întuneric, dacă ochiul este rău sau ce punem sub ochi este rău, trupul se întunecă. Întuneric care se poate traduce din punctul meu de vedere în 3 feluri:
- Întuneric - gol, conștientizez că sunt tot mai mulți oameni fără o poveste, care nu mai fac, nu mai trăiesc, doar privesc poveștile altora, se uită cum trăiesc alții, iar ei devin goi. Mai este o categorie de oameni care trăiesc în virtual și realitatea e plictisitoare, oameni goliți, fără conținut.
- Întuneric - stricăcios, bolnăvicios - care ne afectează sănătatea mentală, emoțională și fizică, trupească. Sedentarism, probleme de spate, anxietate, depresii, probleme emoționale, nivele de dopamină date peste cap și dependență.
- Întuneric - rău, păcătos, care ne strecoară idei și ne schimbă mintea și viața în rău.
S-ar putea scrie multe, dar mă opresc, dacă ai ajuns până aici - să avem grijă ce punem sub ochii noștri și ai copiilor noștri și pentru cât timp. Cerul e încă acolo, să ne mai oprim și mai stai tu cu tine însuți, fă liniște, mai lasă-i pe alții. Oricum nu vei termina niciodată să privești ce pot ei să-ți ofere, iar viața noastră nu o mai putem reseta, trebuie trăită.
