Povesteam recent cu cineva și-mi spunea că din punctul lui de vedere, după frica de moarte și de a vorbi în public, cea mai mare frică e frica de a te căsători. Nu aș cataloga asta ca fiind o realitate statistică, dar ar putea conține un sâmbure de adevăr. Frica de a te căsători cred că e o combinație dintre frica de a fi abandonat și frica de eșec (care împreună cu frica de moarte alcătuiesc fricile fundamentale ale omului).
Cunosc cupluri care trăiesc împreună de mai bine de 15 ani, dar încă "nu sunt pregătiți" să se căsătorească sau care disprețuiesc cumva căsătoria, că doar "nu o hârtie" (oricât ar fi de roz) ne ține împreună. Cred că formula aceasta de coabitare e marcată de provizorat ("cu bagajele la ușă"), gata oricând să fie sacrificată în momentul în care unul dintre cei doi găsește un aranjament mai avantajos. În felul acesta se creează un soi de presiune asupra celui mai vulnerabil (de regulă femeia) în a nu ieși din grațiile celuilalt. E deja bine cunoscută afirmația cu caracter pedagogic: "O să vezi că se schimbă femeia după ce se mărită!" - schimbarea fiind invariabil în rău. Așa că atâta timp cât sunt necăsătoriți "o are la mână". Ba mai mult, relația aceasta este incriminată de Dumnezeu ca adulter, desfrânare, ceea ce nu poate duce la fericire și satisfacție decât pe termen scurt, circumstanțial.
Pentru cei care caută să-și trăiască viața după principiile împărăției lui Dumnezeu, problema căsătoriei poate fi marcată de foarte multe întrebări și temeri. Pe de-o parte există acea forță interioară, acea binecuvântare edenică de-a întemeia o familie, iar pe de altă parte prudența de-a face alegerea cea mai bună, conștient fiind că intri pe un drum cu sens unic.
Când am luat hotărârea să mă căsătoresc, și eu (probabil ca mulți dintre voi) am traversat momente de incertitudine. Cum pot să știu că fata pe care o iubesc și care mă iubește e cea mai potrivită pentru mine? Și ca să spiritualizez și mai tare: cum pot afla dacă acesta e planul lui Dumnezeu pentru noi? Aveam nevoie de garanții ferme, de o "revelație" care nu putea fi pusă la îndoială, doream ca Dumnezeu să-mi vorbească din cer pentru a mă încredința că ăsta e drumul. Și eram foarte sincer în căutările mele. Aș fi vrut ca Dumnezeu să decidă pentru mine, că doar El m-a creat și știe care sunt nevoile mele. Îmi amintesc că am pus un "semn" care să valideze sau să invalideze hotărârea mea. Acum, aproape zece ani mai târziu, privesc cu detașare și mi se pare o copilărie, dar atunci era totul cât se poate de serios. Hotărâtorul "semn" nu s-a împlinit, astfel că am luat decizia să nu mai continui relația cu Ligia, în ciuda tuturor sentimentelor de dragoste pe care le aveam. Ba mai mult, priveam asta ca un martiraj, sacrificându-mă pe altarul voii lui Dumnezeu: mai bine să sufăr acum (și îmi va trece) decât să avem o căsnicie nefericită.
Fiind la studiu biblic într-o dimineață de marți, am avut o adevărată revelație din partea lui Dumnezeu, care a schimbat fundamental viața și parcursul meu ulterior. Nu pot descrie ce bucurie am experimentat când am descoperit binecuvântările legământului. Pentru a oferi stabilitate în relațiile dintre oameni, Dumnezeu a creat legământul. Orice promisiune, orice angajament sau jurământ îl au martor pe Dumnezeu care veghează ca legământul să fie onorat. Legământul are capacitatea de a pune capăt îndoielii. Fata cu care mă căsătoresc e potrivită pentru mine? Odată ce am intrat în legământ cu ea, e singura potrivită! "Căci o anume floare este în primul rând un refuz al tuturor celorlalte flori. Şi, totuşi, numai cu această condiţie e frumoasă." spunea Antoine de Saint-Exupéry. Fata capătă statutul de cea mai potrivită soție prin legământul pe care-l face. Ea nu e intrinsec perfectă, dar capătă acest statut în urma alegerii; alegere întărită de angajament.
Ce este căsătoria? Căsătoria este un angajament al iubirii ferm și irevocabil dintre un bărbat și o femeie făcut înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor. ("Şi dacă întrebaţi: „Pentru ce?” Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinereţea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarăşa şi nevasta cu care ai încheiat legământ!" – Maleahi 2:14) Aș sublinia aici cele trei elemente care fundamentează acest legământ: iubirea - care e motorul, forța, pasiunea, Dumnezeu - care garantează și supraveghează acest angajament și caracterul irevocabil - nu poate fi anulat.
Căsătoria este singura formă de însoțire între un bărbat și o femeie care oferă siguranță și libertate și care e legitimată de Dumnezeu. E climatul acela de dragoste, bucurie și acceptare în care poți înflori. "În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica" (1 Ioan 4:18a) Doar iubirea bazată pe un angajament irevocabil se desăvârșește pentru că doar așa este alungată frica. Căsătoria e locul în care poți fii tu însuți, despovărat de frica de a nu dezamăgi sau de a nu deveni vulnerabil. Doar într-o astfel de configurație acasă este locul în care îți dorești să ajungi cât mai curând. Când Dumnezeu a oficiat prima căsătorie a zis "Şi cei doi vor fi un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci sunt un singur trup." (Marcu 10:8). Cu alte cuvinte, prin căsătorie, omul se întregește.
Aș adăuga aici și dimensiunea socială a căsătoriei. Familia e locul unde se nasc și cresc copiii, e celula fundamentală care stă la baza oricărei societăți. În fiecare dimineață când duc copiii la școală și la grădiniță asist la un spectacol care mă fascinează: transformarea bărbatului în tată și a femeii în mamă. Văd bărbați puternici care te-ar putea spulbera dintr-o privire negociind cu un copilaș de trei anișori care nu vrea să doarmă la grădiniță, sau femei cu abilități extraordinare care îmbrățișează maternitatea pentru înflorirea copiilor lor. E un exercițiu de lepădare de sine în favoare copilului. Și asta pentru că angajamentul naște angajament, hrănind o viață bazată pe responsabilitate.
"Cine găsește o nevastă bună, găsește fericirea; este un har pe care îl capătă de la Domnul" (Proverbe 18:22.) spunea din partea lui Dumnezeu înțeleptul Solomon. Dar dacă descopăr că nevasta "nu e atât de bună"? Sunt condamnat la nefericire? Legământul acesta fiind irevocabil, proiectul fiecăruia dintre soți e să facă tot ce ține de el ca și celălalt să experimenteze iubirea lui Hristos. "Cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului inimii omului. " (Proverbele 27:19) Cred că nimeni nu poate rezista la "presiunea" pe care o exercită iubirea izvorâtă din Dumnezeu fără să capituleze în fața acestei iubiri.
Închei. Căsătoria e un act de curaj, de angajament. Cea mai mare dovadă de bărbăție e să-ți iubești soția și să nu lași ca în mintea ta să existe portretul unei alte femei. Legământul căsătoriei nu e pentru copii sau pentru cei ce cred că se pot juca de-a căsătoria. Orice căsătorie frântă e o ofensă la adresa lui Dumnezeu. Mi-a rămas în minte o expresie a fratelui Iacob Coman: "Toate femeile sunt frumoase de departe, dar de aproape doar soția mea!".
